Asociaţia SENTIRE implementează proiectul „Școală pentru toți copiii”, în perioada august-decembrie 2018, în parteneriat cu Centrul Judeţean de Resurse şi de Asistenţă Educaţională Olt și Centrul Județean de Excelență Olt.
Locul desfăşurării proiectului:
- Școala Gimnazială „Ștefan Protopopescu” Slatina;
- Școala Gimnazială „Vlaicu Vodă” Slatina;
- Școala Gimnazială „Constantin Brâncoveanu” Slatina;
- Școala Gimnazială Nr. 3 Slatina.
Scopul proiectului este diminuarea gradului de marginalizare a copiilor cu cerințe educative speciale, și schimbarea mentalităţii şi atitudinii colegilor și cadrelor didactice faţă de aceştia; îmbunătăţirea condiţiilor de educaţie pentru copiii cu cerințe educative speciale în vederea prevenirii eşecului.
Valoarea totală a proiectului: 28.600 lei.
Suma, reprezentând finanţarea nerambursabilă de la bugetul local în baza contractului de finanţare nr. 63043/27.07.2018, este 26.000 lei.
Proiectul este derulat prin acordarea de finanțare nerambursabilă de la bugetul local, Consiliul local al municipiului Slatina, în conformitate cu prevederile Legii nr. 350/2005.

